O bătrână si-o copila
de Eliana Popa
Într-un colț uitat de lume… lângă podul dinspre moară
O bătrână și-o copila își duc viata-ntr-o căscioară.
Erau tare nevoiașe… greu se descurca bunica
Își creștea cu multă trudă și iubire, nepoțica!
Dar necazul iute vine peste omul necăjit
Și fetița ei cuminte într-o zi s-a-mbolnăvit!
Tot a încercat bătrâna să găsească bolii leac
Dar degeaba… că nimic nu se leagă la sărac!
A pornit plângând bătrâna la un doctor la oraș
N-avea bani ca să-l plătească, dar a luat un colt de caș!
Însă doctorul ii spune: “- N-am cum să te-ajut bunica,
Până nu-ti aduci la mine, mai în grabă nepoțica!”
Lacrimi i-au brăzdat obrajii că n-avea cum să o poarte
Pe fetița ei bolnava la un vraci așa departe…
Dar mergând pe străzi buimacă a văzut în fața sa
O biserică frumoasă… pe o strada… undeva!
A intrat privind sfioasă către sfintii din icoane
Și a-ngenuncheat bătrâna lângă câteva cucoane
Ascultându-le bătrâna rugăciunea lor cea lungă
A-nceput cu voce tare să rostească a sa rugă:
“- Dragă, Doamne, sunt Maria! Nepoțica mea-i bolnavă
Zace-n pat de multă vreme… e slăbită și firavă
Dacă poți Tu să o vindeci, mergi acuma… iute… iute
Casa noastră-i lângă moara ce se află lâng-o punte!
Ai să vezi căsuța noastră cu pereții care crapă
Are găuri în șindrilă… e micuță și săracă…
Caută sub preșul roșu și ia cheia de la ușă
Mergi, Te rog, să-mi vindeci fata! Fata mea ca o păpușă!
Să nu uiți! Când ieși din casă să pui cheia tot la loc
Ca sa pot deschide ușa când o fi să mă întorc!
Gata, Ți-ai notat adresa? … iaca… plec și eu la drum,
Mulțumesc, Mărite Doamne… mulțumesc încă de-acum!”
O priveau râzând mărețe “cuvioasele” femei
Zice una mai țâfnoasă : ” – Vai și-amar de ruga ei!”
Dar bătrâna-şi ia desaga și pornește către casă
Cu nădejde mare-n Domnul… nu le-aude sau nu-i pasă!
Și minune! Când ajunge si deschide grabnic ușa,
Nepoțica ei cea dragă cânta legănând păpuşa
” – Cum? Te-ai ridicat, micuțo? Vino iute la bunica! ”
Și degrab’ îi sare-n brațe ca zvârluga, nepoțica!
” – A venit aici un doctor și m-a sărutat pe frunte
Avea haine de lumină și în plete stele multe,
Şi sub pletele-nstelate… precum crinul fruntea Lui!
Dar pe mâini avea, bunico, două răni adânci de cui!
Și mi-a spus cu voce blândă, mângâindu-mi talpa goală
Să mă joc iar cu păpușa că nu mai sunt bolnăvioară!
M-a rugat să-ți spun și ție c-a găsit căsuța noastră
Şi ai cheia așezată chiar sub preș, lângă fereastră .
